Doctor in Psihologie, cercetator stiintific in dezvoltarea și folosirea rezervelor ființei umane (intuitiei, stărilor de conștiință modificată, precum și a diferitor aspecte ale interacțiunii informaționale în sistemele „om-om”).
Din 1989 până în 1991 a fost prorector responsabil de practica de cercetari în cadrul Centrului Internațional de Cercetări Științifice “Delta-Inform” (department al Societății Mixte sovietice-bulgare-finlandeze “Noi tehnologii informaționale”).
Din 1991 până în 1995 este coordonator al societății “SIGMA-SI”. Ambele companii dezvoltau și implementau noi tehnologii informaționale legate de dezvoltarea și folosirea rezervelor ființei umane.
Din 1998 până în 2014 a fost foarte activ în domeniul afacerilor. Unul dintre proiectele sale includea dezvoltarea unui software pentru aparatele de zbor fără pilot, cu ajutorul cărora se monitorizau câmpurile petrolifere în vestul Siberiei (compania TNK-BP).
Din 2006 până în 2013 a lucrat în laboratorul de neurofiziologie al „TNG de psihiatrie socială și judiciară V.P. Serbski”. A inițiat și a participat activ la cercetările mecanismelor neurofiziologice ale hipnozabilității. Cercetarea s-a desfășurat pe parcursul a 4 ani pe baza unui grant al fundației BEAL (Portugalia).
Între 2006-2007 a efectuat cercetări asupra subiectului „Imagini și emoții în timpul hipnozei: o abordare electrofiziologică», iar între 2008-2009 „Influența hipnozabilității asupra indicilor electroencefalogramei și a activității sistemului nervos vegetativ în timpul reproducerii imaginilor și emoțiilor secundare”.
În aprilie 2013) în cadrul Centrului Rus de Cercetări Științifice VmiK și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Particularitățile reproducerii și dinamica indicilor obiectivi ai imaginelor psihotraumatice la oameni cu niveluri diferite de hipnozabilitate”.
Participă activ la cercetări științifice îndreptate spre studiul intuiției, a stărilor de conștiință modificată, precum și a diferitelor aspecte ale interacțiunii informaționale în sistemele „om-om” pe baza regimurilor: „urmă informațională”, „liliacul”, „regimul gemenilor”, „vedere cu ochii închiși”, etc.
Fiind un specialist în domeniul interacțiunilor informaționale (la distanță) în psihologia cuantică, PESTE 25 ANI este autorul unor seminare si treninguri recunoscute: „Baze teoretice și Metode practice de dezvoltare a sistemelor complexe”, „Constructia Viitorului", "Creier si Intuitia", etc.
Events
Event Name | Start Date |
---|---|
Seminar: Teoria si Practica Starilor de Constiinta Modificata | Saturday, 19 November 2016 |
Creierul si Intuitia. Trecut, Prezent, Viitor | Wednesday, 06 April 2016 |